Macău, Ungaria

Acolo e un ștrand de care am auzit lucruri extraordinare. Am văzut și poze cu bazinele, arătau extraordinar, așa că m-am suit în mașină și am plecat să vizitez minunea. Ajuns acolo, imaginea clădirii pe unde am intrat e destul de dezolantă, seamănă cu o clădire comunistă de la noi abandonată. Bun, am zis că de partea cealaltă e paradisul. Intru în ea, un coridor lung cu o coadă de vreo 30 de persoane care înainta ca melcul. Zăpușeala de pe coridor, viteza melcului cu care se mișca rândul, pereții triști, ca și în spitalele nerenovate de la noi m-au purtat cu zece ani în trecut, îmi aminteam cozi la banane, la lapte de dimineață, noi copii eram treziți mai târziu că se dădea de persoană, la apă minerală, la buletine, cozi la orice. N-am mai stat de mult la o coadă de mai mult de 10 persoane să-mi amintesc de lucrurile astea. Am avut timp să profit și de o baie, situată la jumătatea cozii, unde din prea mult zel am rămas cu capacul de la robinet în mână. Măcar era hârtie igienică și un capac de wc curat. În rest nimic. După 20 de minute, am plătit la casă, apoi ne-a verificat biletul o altă femeie aflată la 2 metri de casă, semn al vremurilor de demult: e nevoie de posturi și vom face orice să ținem oamenii angajați. M-am rătăcit puțin pe coridoare pline de cabine din lemn învechit și vopsit direct peste, iarăși ceva tipic al anilor '90, până am dat de o ieșire. Nu-s săgeți, te descurci. Cabinele erau încuiate, nu știu de ce. Poate trebuia să plătești ca să te schimbi.

Hei, ăsta nu e paradisul oameni buni!

Ăsta e un loc vechi, unde s-au renovat doar piscinele, iar în jur sunt buruieni, inclusiv din alea cu țepi de-ți pui pătura și faci acupunctură pe ele, iarbă arsă, câteva conifere, deci umbră ioc, lumea vine cu lăzi frigorifice, cu mâncare de acasă, în jur sunt comercianți ambulanți, cu porumb, pepene, suveniruri, colace, băuturi și altele ce dau impresia unui bâlci de la noi, știți cum se adună comercianții când e o sărbătoare a vinului sau a berii. E un topogan ce ar putea fi o atracție dacă nu ar trebui să stai jumătate de oră la coadă. Pentru că cade pe topogan câte un om la 2-3 minute, nu știu de ce că n-am avut răbdare să stau la coadă (iar!).

Am văzut șezlonguri și scaune de diferite tipuri, cred că și le-au adus de acasă unii.

Prețurile sunt ceva mai mari ca la noi (un langoș cu brânză și smântână 5 lei și ceva, o apă la jumate 3,2 lei, o bere la jumate 3,8 lei), dar nu cu mult.

Pentru mine este un loc dezolant, dar care are piscinele renovate. Ca distracție, există topoganul cu coadă, piscina în care sunt diverse chestii, cum ar fi hidromasaj sau apă ce curge de la niște dușuri, locuri unde se adună moșii ca muștele și nu mai pleacă până nu se termină, e o bilă în mijloc ce face valuri și uneori apa se învârte în cerc cu ajutorul unor jeturi astfel că pe o porțiune de ~10 metri lungime și 2-3 lățime mergi repede ca și cum ai fi într-un râu. Ce naiba e cu sforile alea ce delimitează culoare în apă de 1m adâncime ? Mai mult te zgârii în ele când le atingi din greșeală. Ce e cu salvamarii/paznicii de pe margine care tot fluieră și nu zic nimic ? N-am înțeles ce e cu fluieratul.

Totuși, erau în total peste 1000 de persoane și incredibil de mulți români. Băi români, sunteți nebuni ? Faceți la Călacea, la Sânmihaiu German, unde s-a mai descoperit apă termală, un ștrand din ăsta. Faceți bani cu el ! 1000 de persoane, intrarea 15 lei, mâncarea și băutura, pe un teren care nu costă mulți bani. Dacă aș avea o mână de bani, de asta m-aș apuca. Și sunt mulți care au mâna asta de bani în județul Timiș.

Deci lăsați-l încolo de Macău, mergeți la un ștrand de la voi. Tot păr în apă, din toate părțile este peste tot. Tot baie publică îi.

Uimit de câți români am întâlnit, am studiat puțin Macăul ăsta, parte din istoricul ținut Cenad, a cărei capitală a și fost. Am descoperit că există autoguvernarea românilor din Ungaria. Asta după ce am văzut la TVR Cultural un reportaj extraordinar de emoționant cu Jorj Radu, un român stabilit în Canada care face de toate după cum a învățat ca român, care spune lucrurilor pe nume și care face ce poate să ducă România cu el acolo. Vă las cu o poezie superbă de-a lui. Am înțeles că a publicat un volum pe care l-aș cumpăra dacă l-aș găsi. Dacă aveți idee, dați de știre. Și fiți mândri că sunteți români, ce naiba! Cunoașteți-vă și răspândiți valorile pe care le avem și trimiteți-le la naiba mizeriile care se învârt pe lângă ele.

ÎN VAMĂ
(de Jorj Radu, scrisă în Leușeni, August 1992)

Odrasle crunte de barbari
Născute în dispreț de viață,
Vă credeți încă mari și tari
Și vreți ca să ne dați povață

De cum să mergem, să vorbim,
Să ne hrănim, să cerem voie
Ce fel anume să trăim.
Nu știți de lacrimi, de nevoie.

Ați supt popoare-ntregi de vlagă.
Ați sfârtecat pământuri sfinte
Dureri, ați preschimbat în șagă
Nu prețuiți valori, cuvinte.

Gândind că vremea nu se schimbă
Și că veți moșteni pământul
Voi ne-ați furat o Țară, Limbă
Chiar și pe Dumnezeu Prea Sfântul !

Oare cât pot să vă mai rabde
Oștirile de oseminte ?
Voi nu simțiți sub tălpi cum arde
Blestemul celor din morminte ?

Ați semănat doar vânt și ură
Și ați hulit pe Dumnezeu !
Ați umilit fără măsură
Îngenunchiat poporul meu !

Dar vine clipa de trezire !
Și scutura-vom juguri grele !
Va răsuna de fericire
ÎNTREG, pământul ȚĂRII mele.

Va fi rotund precum o pâine
Cum ni-l lăsară Voievozii
Când vom fi izgonit din mâine
Și bolșevismul și irozii.