24 august 2009

A fost FLOSSCamp 2009




Anul acesta participarea mi-a depășit așteptările și am reușit să văd laolaltă mare parte din contribuitorii români la FLOSS, în special pe partea de promovare, deci reprezentanți ai comunităților locale. Dacă în 2008, cei de la ArLUG au apărut pe neașteptate și au îngroșat rândurile participanților astfel încât am ajuns la vreo 12, în 2009 s-au adunat peste 40. Cifrele astea inexacte există pentru că nimeni nu stă să numere. Anul ăsta au fost chiar și 2 persoane din Iași care erau în apropiere și m-au sunat ca să mă întrebe cum să ajungă la noi.

Cred cu tărie că astfel de întâlniri ne fac să contribuim în continuare, voluntar, poate chiar mai cu poftă, la dezvoltarea de software liber și de aceea când se anunță un FLOSSCamp, eu mă trec printre primii pe lista de participanți.

Dacă nu ați fost la FLOSSCamp, citiți mai multe despre cum a fost pe softwareliber.ro.

Am pregătit o condică de prezență unde mulți au fost amabili să se semneze:



Am avut parte de un ajutor financiar neașteptat dar binevenit pentru bannerele făcute pentru FLOSSCamp, GSL și Fedora care au avut efect, unii aflându-se în vizită prin zonă și recunoscându-ne după ele. Ne vor fi de folos și la acțiuni viitoare și pe această cale țin să le mulțumesc cititorilor acestui blog care au donat banii necesari.

Cu ajutorul lui Marius Voilă sper că am reușit să-i mulțumim pe toți cei prezenți cu lucrurile organizatorice, dacă nu, vă invit să vă plângeți sau să ne lăudați, dar nu înainte să vă autentificați.

Înainte de a pleca, m-am asigurat că locul de campare a rămas mai curat decât a fost, lucru datorat celor care au avut bunăvoința să ajute la căratul sacilor de gunoi până la ghena din apropiere și a celor care au ajutat la strângerea gunoiului de pe jos în saci.




Cât suntem încă cu amintirile proaspete, e momentul să ne gândim la FLOSSCamp 2010, așa că dacă aveți idei, împărtășiți-le cu restul lumii.

Pozele făcute de aparatul meu și nu neapărat de mine sunt pe picasaweb.google.com. O arhivă cu ele redimensionate la 1600 pixeli e aici.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu